Fii la curent cu cele mai recente alerte!
Instituție publică & Importante & Anunț
Beneficiarii care primesc compensații pentru transport sunt informați că își pot ridica fondurile alocate de la oficiul poștal local. Se solicită prezentarea actului de identitate în momentul ridicării fondurilor, în termenul indicat. Pentru informații suplimentare, vă rugăm să contactați asistentul social comunitar.
Comunitate & Importante
Administrația Î.M. Service Com Cîrnățeni solicită tuturor consumatorilor să verifice apometrele. Această măsură este necesară din cauza pierderilor recente de apă și are ca scop identificarea rapidă a eventualelor daune.
Sănătate & Anunț & Comunitate
Administrația municipală anunță cu plăcere înființarea unui serviciu pentru protezare dentară pentru veteranii de război. Veteranii interesați sunt invitați să se înregistreze la Primărie pentru a fi incluși pe lista nominală a beneficiarilor. Inițiativa depinde de disponibilitatea resurselor financiare alocate. Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 17 februarie 2026.
Comunitate & Importante
Primăria vă invită să participați la consultările publice privind aprobarea bugetului local și a taxelor locale pentru anul 2026. Data: Joi, 27 noiembrie 2025 Marți, 02 decembrie 2025 Ora: 14:00 Locația: Primăria Cârnățeni Rugăm să nu fiți indiferenți de soarta localității și să participați într-un număr cât mai mare.
Tradiții & Importante
Dragi locuitori ai satului Cârnățeni și nu numai, vă invităm vineri, 21 noiembrie în centrul satului să sărbătorim hramul! Ne așteaptă o zi plină de activități, tradiție și bucurie, unde fiecare va găsi ceva deosebit! Program: 🔸8:00 - 12:00 – Slujbă divină la Biserica „Sf. Arh. Mihail și Gavriil” 🔸10:00 – Competiții sportive: Tenis de masă: ora 8:00, 23.11.2025 Fotbal: ora 11:00, 21.11.2025 și Trântă Națională: ora 11:00, 21.11.2025 🔸16:00 - Program artistic susținut de colectivele din sat. În cadrul evenimentului vor fi înmânate diplome pentru merite deosebite! 🔸18:00 – Evoluția formației artistice 'Enigma Romilor' 🔸20:00 – Hora Satului Vă așteptăm să sărbătorim împreună!
La data de 18.11.2025, ora 13:00, Primăria Cârnățeni, în parteneriat cu A.O. Centrul Juridic pentru Femei, va desfășura o sesiune informativă în vederea prevenirii și combaterii violenței împotriva femeilor și sprijinirea femeilor aflate în situații de vulnerabilitate. Invităm toate doamnele și domnișoarele interesate de acest subiect, și cele care au nevoie de un sprijin. Vor avea loc consultații juridice.
Comunitate
Stimați locuitori ai satului Cîrnățeni, Vă aducem la cunoștință că, în perioada 6-8 noiembrie 2025, vor avea loc măsuri de clorare a sistemului de alimentare cu apă în sectorul 2 și sectorul 3. Această acțiune are scopul de a asigura igienizarea rețelei și menținerea calității apei potabile. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Comunitate
Stimați locuitori ai satului Cîrnățeni, Vă aducem la cunoștință că, în perioada 1 – 3 noiembrie 2025, va avea loc clorarea sistemului de alimentare cu apă în sectorul 4 (regiunea Botna) și de asemenea sectorul 1 (regiunea Țulea, sonda de la fosta fermă). Această acțiune are scopul de a asigura igienizarea rețelei și menținerea calității apei potabile. Vă mulțumim pentru înțelegere!
Comunitate
Stimați cetățeni! Luni, 27 Octombrie, medicul optometrist va efectua diagnosticul amănunțit al vederii la copii și maturi în laboratorul oftalmologic mobil! Toți doritorii sunt așteptați cu drag lângă Scuarul Primăriei Cârnățeni începând cu orele 11:00!
Tradiții
Duminică, 27 iulie, ora 11:00 Pe lanul de grâu de lângă tabăra Ghiocel, s. Cîrnățeni, r. Căușeni Te invităm la un eveniment de suflet, plin de tradiție și voie bună: Festivalul folcloric „La seceriș”! ✨ În program: • Parada tehnicii agricole • Evoluții artistice ale colectivelor din întreaga țară • Expoziții și bucate tradiționale gătite chiar în sânul naturii